Deschis
Str. Petra Panina 2
Gratis
Loc de parcare
WC
Market
Inventar din partea companiei
Zonă securizată
Transport Public
Nu foc
Nu aruncați gunoiul
Director adjunct pentru cercetare
Vilkov Gheorghi
Director adjunct Activități administrative și econ
Tanasenko Alexandru
Contabil Șef
Kolomiets Natalia
Acest dispozitiv oribil a fost folosit pentru a tortura femeile care au făcut avorturi, mincinoși, hulitori și homosexuali. Un instrument în formă de para a fost introdus într-unul dintre orificiile victimei: vaginul unei femei, anusul unui homosexual, gura unui mincinos sau a unui hulitor. Dispozitivul este format din patru petale, care sunt separate încet una de cealaltă, în timp ce călăul a învârtit șurubul de la bază. Cel puțin, dispozitivul a sfâșiat pielea, dar la extinderea maximă a mutilat deschiderea victimei, ar putea deplasa sau rupe oasele maxilarului. Perele care au ajuns la noi se disting prin gravură sau decorațiuni. Potrivit acestora, călăii au făcut distincția între perele anale, vaginale sau orale. Această tortură ducea rar la moarte, mai des erau folosite și alte metode de tortură împreună cu ea.
Scaunul de interogatoriu a fost folosit în Europa Centrală. În Nürnberg și Fegensburg, până în 1846, investigațiile preliminare au fost efectuate în mod regulat cu utilizarea acestuia. Un prizonier gol stătea așezat pe un scaun într-o astfel de poziție încât la cea mai mică mișcare țepi îi străpungeau pielea. De obicei tortura dura câteva ore, iar călăii deseori sporeau agonia victimei în agonie, străpungându-i membrele, folosind clește sau alte instrumente de tortură. Astfel de scaune aveau diferite forme și dimensiuni, dar toate erau echipate cu țepi și mijloace de imobilizare a victimei.
Victima a fost legată de acest instrument de tortură răstignit. Mai jos era un brazier, al cărui foc a prăjit încet jertfa. Crucea de rugăciune a fost creată la granița secolelor XVII-XII, probabil în Austria. Acest lucru este indicat de o intrare din cartea „Justice of the Past”, care se află în muzeul criminalistic din Rothenburg, Germania. Autorul cărții vorbește despre o astfel de cruce, care se afla în turnul castelului Salzburg din Austria.
„Cizma spaniolă” este un termen pentru o serie de dispozitive folosite pentru interogatoriu de către Inchiziția Catolică. Avea câteva zeci de soiuri. Astfel de instrumente au cauzat leziuni ireparabile membrelor (picior, picior, genunchi) victimei. Cizma avea multe soiuri și era folosită în diferite țări ale Europei. „Cizma spaniolă” și „cizma malaieză” sunt considerate exemple clasice de arme. Cea mai obișnuită „cizmă” a fost făcută din patru bucăți de scândură îngustă de lemn bătute în cuie. Anterior, piciorul victimei a fost măsurat, iar cizma a fost selectată în funcție de dimensiunea acesteia. De îndată ce a fost posibil să se găsească o unealtă potrivită care să acopere complet piciorul, au fost introduse pene între scânduri. Penele creau presiune, iar cu cât erau mai adânci, cu atât devenea mai puternică. Tortura a continuat până când victima și-a mărturisit sau și-a pierdut cunoștința. Versiunile ulterioare ale „cizmei” erau deja realizate din metal. În astfel de „ghete”, piciorul era prins cu un cadru metalic și erau adesea încălzite pe cărbuni înainte de utilizare. Versiunile timpurii ale modelelor similare datează din perioada primei revolte scoțiane (secolul XIII). Erau cizme din piele brută înmuiate în apă. Erau pusi pe picior si asigurati cu snururi speciale. Apoi cizma a fost încălzită de-a lungul marginii inferioare, iar pielea din care a fost făcută, uscandu-se, s-a micșorat. Acest lucru a oferit suficientă forță pentru a disloca sau chiar a rupe un picior.
La 14 august 1515, datează o descriere de încredere și foarte întâi a Fecioarei de la Nürnberg. Se mai menționează că în acest moment „fecioara de fier” a fost folosită cu succes de câteva luni. Se spune că tocmai în această zi a fost condamnat falsificatorul la moarte. Condamnatul a fost plasat în interiorul structurii și ușa a fost închisă treptat. Acest lucru a fost făcut pentru ca cei condamnați să sufere chinul și să nu moară imediat. Țepi ascuțiți și lungi au străpuns încet tot corpul: în stomac, în membre, în vintre, în ochi... În această stare, victima, țipând de durere și sângerând, a fost lăsată să moară, închizând complet ușa. . Falsificatorul condamnat a murit două zile mai târziu. Este de remarcat faptul că „fecioara de fier” a fost considerată cea mai crudă tortură. Nici măcar nu ar putea fi comparat cu astfel de tipuri de execuție precum roată și sferturi.